Sectoare de piaţă

F&R Worldwide se axează pe proiecte pentru Industrie, Infrastructură, Dezvoltări Imobiliare şi Agricultură.

Fie că formăm un parteneriat cu o rafinărie pentru reabilitatea unui obiectiv industrial, lucrăm în cadrul unui proiect de construcţie a unei clădiri comerciale sau asigurăm servicii de consultanţă unui client din sectorul de stat pentru îmbunătăţirea calităţii apei la nivel regional, suntem alături de clienţii noştri, oferindu-le îndrumare într-un cadru complex de prevederi legale, politici de mediu şi implicaţii din punct de vedere al protecţiei şi securităţii în muncă. Cu ajutorul nostru, clienţii se conformează cu prevederile legale aplicabile, reuşesc să respecte termenele impuse şi să se încadreze în bugetele alocate pentru proiecte şi, în acelaşi timp, să asigure sănătatea şi securitatea angajaţilor şi a subcontractorilor implicaţi în implementarea proiectelor.

Compania mamă, Froehling & Robertson, Inc. ne asigură moştenirea valoroasă a expertizei tehnice şi a experienţei manageriale. Asociatul nostru în societatea mixtă, SGDA Europe, alcătuieşte echipe multinaţionale şi multidisciplinare de experţi tehnici, a căror colaborare depăşeste graniţele naţionale.

Echipele noastre de experţi sunt pe deplin pregătite în domeniul politicilor şi reglementărilor privind protecţia mediului, practicilor de proiectare, construcţie şi dezvoltare imobiliară din Europa Centrală şi de Est, Statele Unite ale Americii şi ţările în curs de dezvoltare.

  • Industrie

    Industria petrolului şi gazelor naturale, industria petrochimică, industria prelucrătoare, industria alimentelor şi băuturilor, industria farmaceutică şi sectorul energiilor regenerabile.

  • Infrastructură

    Drumuri/autostrăzi, poduri, şcoli, instituţii guvernamentale, instalaţii de distribuţie a apei şi sisteme de tratare a apei uzate, centrale de producere a energiei şi depozite de deşeuri.

  • Dezvoltări imobiliare

    Ansambluri de clădiri şi spaţii comerciale, rezidenţiale şi parcuri industriale.

  • Agricultură

    Agro-afaceri, ferme de creştere a puilor, porcilor şi vitelor, instalaţii de prelucrare a lactatelor.